Oana Ninu – Luciditatea

    luciditatea

 luciditatea asta cronică stă încolăcită pe mine ca o crustă de carne

pe întuneric scrijelesc pe dinăuntru o mandală fără centru

şi mă simt ca-n pojghiţa apoasă dintre pui şi coaja de ou 

un peşte imens îmi intră pe sub mânecă până la umăr

mi se lipeşte de piele îşi umflă şi îşi dezumflă succesiv branhiile

un peşte imens cu ochii roşii bulbucaţi tremură pe mâna mea

tremură întrerupt precum carioca unui schizofrenic

în curte femeia stearpă se rostogoleşte goală sub măr 

trăiesc într-un creier ca o spiră neagră

mă ghemuiesc aici ca un fetus în borcan 

din când în când ciocurile reci ale puilor ciugulindu-se pe spate

unul pe altul până la sânge şi loviturile tot mai dese

spintecându-mi ţeasta 

cu greu răzbat până la mine urletele voastre

reproşurile voastre că nu trăiesc ceea ce scriu

cu paşi imprevizibili vine pe la spate o călugăriţă tânără

cu mătăniile atârnând între sâni

o călugăriţă tânără îmi taie brusc     

părul                  

7 ian. 2005

poem din volumul Mandala

Blog la WordPress.com.

SUS ↑