Skip to content

vis 24 ianuarie 2008

Ianuarie 24, 2008

nori

Eram cu nişte prieteni şi trebuia să plecăm într-o excursie cu avionul. Ne-am instalat cu toţii, deşi avionul era aproape gol. Nu ne-am pus centurile, nu s-a făcut instructajul de început, eram puţin mirată. Stewardesa stătea undeva în dreapta la un fel de pupitru, de unde dirija avionul cu ajutorul unui fel de volan. Nu exista pilot. Partea din faţă a avionului era goală. Ne aflam pe un fel de câmp cu drumuri neasfaltate. Stewardesa era încordată. Am ajuns pe o pistă improvizată, dar nu am prins viteză, mergeam încet de tot, am făcut o curbă şi atunci stewardesa a transmis ceva. Avionul a mai patinat ceva vreme, apoi stewardesa s-a dat jos şi ţinea o sforă în mână, o sfoară de care era legat avionul. Îl plimba în lesă. Le arătam oamenilor din avion un fel de butoaie mari de metal în flăcări, nu foarte departe de noi. Nu ne-am panicat, vroiam doar să decolăm. Nu mai eram în niciun caz pe pistă, ci pe un drum îngust. Din faţă venea un camion cu paie, l-am ocolit. Stewardesa ţinea în continuare avionul în lesă. A urmat un grup de oameni cu Vicleimul, care mai de care mai împopoţonaţi, cântând şi strâmbându-se. Am ocolit şi o bătrânică pe un fel de bicicletă cu o dubiţă în spate. A fost şi un blocaj, că din faţă veneau două vechicule, o căruţă cu un bărbat care tot ţipa la noi şi încă un camion, care nu vroia să ne acorde prioritate. Eram în plin câmp, un câmp ars, cu iarbă veştejită, gălbuie. Mai încolo ne-am oprit la un magazin. Eram doar eu cu stewardesa. Lângă noi un alt butoi mare, metalic. Am început să fug, ştiam că va exploda. Stewardesa nu s-a mişcat. Într-adevăr, butoiul a sărit în aer, dar focul nu s-a extins. Ultima scenă, eram într-o casă cu toţii, aşteptam să ne vină rândul la baie. Stewardesa ne-a zis că ne scrie un mail cât de curând să vadă ce poate face cu noi, dacă ne poate băga a doua zi la un alt zbor. Eram dezamăgită. Ea era foarte serioasă şi apăsată de griji. Ne-a spus că nu am primit autorizaţia de a decola de pe pistă. Cineva (nu am înţeles dacă ea sau cei de la turnul de control) nu transmiseseră toate amănuntele necesare despre starea avionului… aşa că nu am putut pleca…

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: