Skip to content

15 ianuarie 2002

Decembrie 18, 2007

versaille.jpg

vis de 15-20 minute… de la 11:05-11:10 pana la 11:25 (noaptea)

eram pe la ICIL, pe langa blocul Iulianei… eu stateam pe partea cu policlinica, exact in intersectia aia unde se termina Stefan cel mare… liceul nostru era pe-acolo pe undeva… lucrurile erau pe dos… curtea liceului era pe partea mea a strazii… dar liceul tocmai dincolo, desi nu-l vedeam… m-am pomenit, asadar, in curtea liceului… curte veche, frunze vestede imprastiate pe jos… frunze care erau luate de pale de vant orizontale, paralele cu pamantul (ca in visul de la Bucuresti)… liceeni, oameni vorbind… eu paseam si mereu imi faceam loc, impingeam cu coatele, ma strecuram printre toti (ca un demon- hi hi)… eram in pardesiul meu negru, cred…

vad, spre poarta, niste copii mai mici… „eh, sunt astia de a-V-a, a-VI-a…”… erau si niste balansoare sau leagane, ceva de genul asta… doua grupuri de copii… in dreapta – niste fetite care se roteau in cerc tinandu-se de mana… ah!! in spatele lor parca erau alti copii care se jucau batand din palme… brusc am realizat ca nu sunt copii de scoala, ci de gradinita… in grupul din stanga era un baiat blond, cu parul tuns „periuta”, in costum albastru…

ha! dintr-odata imi dau seama ca sunt copiii mei!! baiatul si o fetita din marginea grupului din dreapta… se oprise si ma privea cu mainile la spate… n-o vedeam prea bine, parea pierduta oarecum in grup…

vroiam sa-i ajut (parca), sa le fac ceva, sa le arat ceva, sa-i iau de acolo…

si in mine se bateau intrebarile… aveam impresia ca trebuie sa-l iau numai pe unul dintre ei… dar pe care?? pe care??… stateam intre copiii mei, in fata portii… il apuc pe baiat de mana dreapta – ii simt mana foarte bine… nu, nu, nu, nu, nu – fara inlocuiri, nu trebuie sa fac asa ceva, nu trebuie sa-mi „stric” copiii… iau si fata de mana…. (am impresia ca am lasat jos mana baiatului pt a o lua apoi, impreuna cu cea a fetei)…

prin mintea mea imi trecea o adevarata istorie… dar mai ales toate credintele cum ca „parintii trebuie sa-i iubeasca pe amandoi copiii la fel…”…. asta-mi spusese mama… totul mi se invartea prin mine, prin cap… toate miturile, toate intamplarile mele de mic copil… eram perfect constienta de toate… dar nu vedeam SOLUTIA…

totul se-nvartea, se rotea… frunzele, fetitele, eu… lumea

nu stiu cum ies pe poarta… am uitat sa precizez –  era un aer de toamna, mohorat, cer gri, dupa-amiaza… incepuse sa se lase seara…

nu stiu cum ies pe poarta… ma trezesc pe o alee…

liniste. lumina, calm…

las mainile copiilor… acum erau mai maricei… cam de gimnaziu…

doar noi trei si-un caine imens, negru…

baiatul – tot in stanga… fata – tot in dreapta… cainele – cand intre mine si baiat (la inceput), cand intre mine si fata (mai apoi)…

aleea asta ducea la un fel de castel, la o casa…

era atata liniste, pace, lumina…

aleea era strajuita de tufe foarte verzi, mai inalte ca noi (putea fi un labirint??)… castelul se zarea in fata… pavajul era ingrijit…

totul avea ceva de perfectiune…

dincolo de gardurile verzi se-ntindea o gradina… 

baiatul era mereu mai in urma… fata – uneori mai in fata, dar de cele mai multe ori statea in rand cu mine… eu eram la mijloc… vorbeam mai mult cu fata, desi ma intorceam si ma uitam din cand in cand si la baiat…

nu stiu exact ce avea sa se-ntample… eu vedeam totul din interiorul meu… „camera de luat vederi” era pozitionata in mine… de acolo observam totul si vedeam toate fatetele problemei…

in mine, stiam ca va urma un fel de despartire….

dar copiii nu stiau… iar eu le ziceam ca le las cainele negru…

uite asa sa stati… unul in stanga, unul in dreapta si cainele la mijloc

eu le tot explicam ceva (vorbind numai cu fata…)…

dar fata m-a intrebat ceva de genul – unde va fi cainele?? intre mine si tine, sau intre tine si el (frate-su)??

nu intelesese ca eu lipseam din „peisaj”…

si mangai cainele… ii pun mana pe bot… el imi apuca mana – mi-o las… incerc sa mi-o scot din gura lui dar nu mai pot… mi-o strange usor… ciudat este ca eu mergeam in continuare si nu ma uitam deloc la caine… trag incet mana-nimic… cainele nu vrea sa-mi dea drumul… deja actionez cu prudenta… ce sa fac?? daca imi sustrag mana prea brusc ma poate musca… cainele-si preseaza dintii pe carnea mea…( e vorba de mana dreapta)…

m-am trezit cu senzatia foarte foarte clara ca ma musca cineva de mana… inca simteam totul…. fusese atat de real…

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: