Skip to content

3 mai 2002

Decembrie 3, 2007

scarabeu.jpg                mă îndreptam spre scara blocului când îmi dau seama că este de fapt o capcană… în primul hol al blocului, cel cu oglinda, era un bărbat necunoscut… în următorul, holul cu liftul, era alt bărbat necunoscut… între cele doua holuri era o uşă pe care era instalat un mecanism ciudat de blocare a ei… am înţeles că era o capcană, că oamenii ăştia îi aşteptau pe cei care intrau în bloc ca să le facă rău… îi blocau în prima „încapere” a holului şi nu-i mai lăsau să iasă… nişte copii cu o trotinetă se jucau pe lângă lift, dar nu vedeam ce vrea să le facă tipul de acolo… la colţul străzii, în afara blocului, era un alt bărbat pus de pază… ăla m-a văzut că nu am intrat în scară, ci m-am întors… mă urmarea cu privirile… nu ştiam ce să fac… am hotărât să ocolesc blocul prin partea opusă celei unde era insul respectiv… 

                m-am trezit în scara blocului… eram cu dana, mama şi tata… am început să urcăm scările… am trecut pe lângă cei doi tipi (unul dintre ei avea plete)… în timp ce noi urcam, o mulţime de oameni înşiruiţi coborau… unul după altul, aliniaţi… pe lângă ei, pe bara verde de care de obicei te ţii când urci scările, erau sute de mii de gândaci negri, cât unghia… şi ei coborau, o dată cu oamenii ăştia (erau un fel de automaţi…). tata se tot scuza, vorbea aşa în gol (el credea că vorbeşte cu primii doi tipi din hol, dar ei erau departe de mult timp). spunea că „noi suntem o familie formată din 4 persoane… şi locuim la etajul 7… nu câştigăm mult”…

                 am urcat foarte multe etaje şi oamenii şi gândacii tot coborau, înşiruiţi, într-o ordine perfectă… la un moment dat tata a remarcat că nu se mai termina şirul şi ne-am dat seama că oamenii coborau puţin doar pentru a se aranja în alt fel, iar apoi urcau… ştiam că vor să „atace” următorul apartament, căci eram sigură că le iau la rând, unul câte unul… iar pentru asta trebuia neapărat să se re-aranjeze… mă gândeam că până termină ei apartamentele de la etajele inferioare, noi ajungem sus, acasă… mi se făcuse frică…

                 totuşi, am reuşit să trecem şi de ultimii care coborau… acum, între noi şi oamenii şi gândacii respectivi erau câteva etaje… mi-am dat repede seama că gândacii au început să urce, iar de-abia în urma lor urcau şi oamenii… nu se mai opreau la un anumit apartament… acum ne urmăreau pe noi… ne era frică tuturor… şi mai erau foarte multe etaje de urcat… tot urcam, urcam, urcam încontinuu fără oprire…  gâfâiam… ne uitam mereu în jos să vedem dacă ne ajung… gândacii mergeau într-un ritm sustinut, tot aşa, „în formaţie”… am reuşit, după îndelungi încercări, să ajung sus, la uşa apartamentului nostru… dana la fel, imediat după mine… tata mai avea vreo doua etaje şi urca mai greu decât de obicei… mama era mai jos, la doar un etaj distanţă de gândaci… mi-era frică pentru ea, teribil de frică… am impresia că tata vroia să coboare s-o ajute… 

                 m-am trezit… apoi m-am culcat şi visul a continuat… acum ştiam că totul este un vis, nimic mai mult… eram tot în faţa uşii… am închis ochii şi am vrut sa fim TOŢI înăuntru… şi aşa a fost… acum eram toţi în apartament… dincolo de uşă, în hol, era un tip care a scos un gândac… l-a pus pe uşă şi… dinăuntru se auzea cum carcalacul ăla roade lemnul… mi se făcuse iarăşi frică… se auzea foarte distinct ronţăitul… nu mai era tata, ci tati-bunicul, tatăl mamei…

                 eu le ziceam tuturor „nu vă speriaţi, nu are de ce să vă fie frică… e doar un vis… e o lume ireala… e doar un vis… totul e doar un vis”… repetam în neştire, dar ăştia erau înnebuniţi prin casă… nu ştiam ce să facem, unde să ne-ascundem… mie tot mi-era frică, deşi ştiam că „totul e doar un vis, nu-i adevărat”… vroiam doar să scap mai repede de tensiunea aia… atât… m-am gândit să mă arunc pe geam… „dacă este doar un vis înseamnă că pot să fac orice, n-o sa mor”… m-am urcat pe fereastră… bătea vantul… eu stăteam cu un picior afară… eram mai mult în aer, suspendată, decât înăuntru… apoi m-am gândit ca s-ar putea ca în cealaltă lume să fiu somnanbulă şi să mă aflu cu adevărat pe rama geamului… am sărit înapoi în cameră… se auzea ronţăitul tot mai clar… m-am trântit pe jos, în faţa peretelui… pe podea erau nişte ziare… în delirul meu vedeam două cruci suprapuse… mă gândeam la un singur lucru – dacă adorm aici, în vis, înseamnă că mă voi trezi dincolo, în cealaltă realitate… şi încercam cu disperare să adorm… mama a chemat-o şi pe dana şi i-a spus să se culce … „poate aşa scăpăm” (înţelesese ce-i spusesem eu cu visul şi cu realitatea)…

               am adormit în vis şi într-adevăr m-am trezit aici, în realitatea asta…      

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: