Skip to content

27 Februarie 2002

Noiembrie 29, 2007

rembrandt-philosopher-meditating-c-1631.jpg

                Mergeam spre proful de meditaţie la engleză al prietenei I. Eram în scara blocului şi nu ştiam pe unde s-o iau. Aleg la întamplare – urc nişte scări în spirală perfectă. În jur, varul de pe pereţi era de un verde deschis ; ajung sus – o singură uşă, la ultimul etaj, înconjurată de plante de tot felul ; uşa, de un maroniu închis (semăna cu uşa Norei).

               Mă trezesc înăuntru, alături de proful de engleză şi de română, destul de tânăr, până în 40 de ani. Locuia singur, parcă cu maică-sa, totuşi. Camera în care mă aflam era imensa şi semăna cu o sală de bibliotecă, iar în ea dădeau nenumărate uşi, majoritatea deschise.Îi spun că vreau să fac pregătire cu el – parcă la gramatică, deşi eu venisem pentru engleză. Stăteam pe un fotoliu; în spatele meu – rafturi întregi de cărţi. Le credeam de dimensiuni reale. Mă întorc şi stau în genunchi pe fotoliu. În primul raft se aflau Eco şi Eliade. Realizez surprinsă că sunt cărţi în miniatură. Apoi mă gândesc că este doar un index.

                El ma intreabă la ce mă uit. Sunt mândră că i-am citit pe amândoi, aşa că îi spun de cei doi autori. El îmi dă o carte – ceva despre mit de Gilbert Durand. Carte veche, gălbejită – îmi spune s-o citesc, s-o studiez până data viitoare. Joi, peste 2 săptămâni, la ora 6 (seara). Îmi spune că deocamdată va rămâne joia, dar ca acum nu se poate, deoarece pleacă la Bucureşti.Mă întreabă – « şi cu engleza cum o duci ? ». Mă gandesc ca are nevoie de elevi la meditaţii, dar mi se pare ciudat, deoarece I. spunea că are foarte mulţi elevi pe care-i meditează şi că, dacă aş vrea şi eu, ar trebui să vin de la începutul anului, altfel nu. « La pământ, rău de tot ».

                Mai vorbim noi o vreme… printre altele îi spun că la facultate oricum dau mate şi engleză. Spun « mate » neintenţionat, vroiam să spun română. « Mate şi engleză, deci… », repetă el de câteva ori. Se gândeşte, cred eu, la o facultate care să le combine pe amândouă. Aud cu ecou « mate » şi îmi dau seama c-am zis greşit şi-i spun că, de fapt, e vorba de română…Eram fascinată de casa-bibliotecă a lui. Într-o sacoşă albă, cu nişte modele şi cu mânere galbene, îmi pun cartea şi încă nişte lucruri de-ale mele. Dau să plec – şi el era o fire grăbită, energică, activă. Aiurită cum sunt, îl pun să repete de două ori ora şi ziua când trebuie să vin. « Deci rămâne joi… la… (ezit) 6, peste 2 săptămâni ? ». « Da, deocamdată. Şi lasă că vedem noi cum facem cu engleza. ». Eram un pic mirată că îmi dăduse să citesc, să fac la literatură (mi-a spus să pregatesc « Moromeţii ») în loc de gramatică… de fapt în loc de engleză…Ies – sunt entuziasmată.

                Dau să cobor pe scările în spirală – îmi spun că e un tip drăguţ, că va fi interesant. Cobor câteva trepte şi mă întâlnesc cu mama lui, care mă întreabă ceva ; eu îi răspund cam încurcată. Ea urcă, eu cobor în continuare şi ajung la un etaj anterior – îmi dau seama că aş fi putut urca şi prin altă parte ; dupa o uşă transparentă se vede o altă scară în spirală, foarte asemănătoare. Deschid uşa şi mă gândesc c-aş putea s-o iau pe acolo, dar mă răzgândesc şi-mi continuu drumul.

                Ajung jos – mi se pare altfel scara blocului. Este un covor moale şi parcă nişte rafturi cu cărţi, dulapuri, mobilier etc. Văd prin geamuri şi prin uşa deschisă o tipă cunoscută care spunea că se simte înaltă doar acolo, la intrarea în bloc. Se plimba de colo până colo şi-mi spunea – « chiar mă simt mai înaltă !». Îmi aduceam aminte că ea îmi povestise mai demult (în alt vis) că într-un loc anume se simte mai înaltă.

                Îmi dau seama că am uitat sacoşa – dar nu-mi aminteam unde. Mi se părea c-o luasem… Sau o lăsasem pe holul profului înainte să ies ? Sau undeva pe scări ?? Nu mai ţineam minte. Mi-era lene şi ciudă că trebuie să mă întorc, să urc încă o dată scările în spirală…Mai vorbesc cu tipa aia… Mă hotărăsc să mă întorc. Mă trezesc în stradă. Mergeam pe bulevardul Tomis, înspre Piaţa Ovidiu. Eram pe-acolo, pe lângă Muzeul de artă populară. Mergeam spre blocul profului, pentru că îmi uitasem la el sacoşa. Atâta ştiam.Mă gândeam că le pomenisem părinţilor că vreau să mă meditez la engleză, dar de română nu le spusesem nimic.

                Văd mai departe, în faţă, jandarmi, poliţişti, o încercuire, o operaţiune, arme, maşini de poliţie etc. Totusi îmi continuu drumul. Trece o patrulă pe lângă mine, îndreaptă armele mari, negre, spre mine. Ridic mâinile, spun ceva, nu mi-e frică. Jandarmii trec mai departe, îndreptându-se spre locul acţiunii.

                Ajung la o intersecţie. Sunt lângă un colt. Destul de aproape de operaţiune – văd desluşit cum nişte poliţişti stau cu armele îndreptate spre nişte hoţi încercuiţi, lipiţi de clădire, cu mâinile sus. « Tabloul » este static.

                Altă patrulă mă « întâmpină ». Încep să mă îngrijorez, mă întreb dacă mă vor împuşca. Mă gândesc că mă pot încurca, mă pot confunda cu răufăcătorii.În dreapta se deschide o curte – un spaţiu larg, închis din trei direcţii. Lângă un zid, cum stăteam eu cu faţa înspre curte, pe partea stângă – poliţişti ameninţând nişte hoţi.

                Nu ştiu încotro s-o apuc – intru în curte şi mă ascund într-o fundătură, tot în stânga, foarte aproape de patrulă (doi poliţişti, îmbrăcaţi în gri). Stau lipită de zid, în locul ăla strâmt. Îmi e frică. În faţa mea apar jandarmii, cu arme negre. Râd, glumesc între ei, dar cu mutre « rele ». Se dau la mine, îmi pun mâna pe faţă, pe păr. Mi se face frică, dar ei se dau în spate.Acum se întâmplă ceva ciudat. Ei sunt după colţ, dar eu îi simt lângă mine, le simt încă mâinile pe mine. Mă gândesc că trebuie să nu vreau… la un moment dat sunt sigură că e un vis şi că urmarea depinde numai de mine, de ceea ce eu voi hotărî.

                Se lasă linişte, mă simt ciudat ; de fapt nu mai simt nimic, ceva de genul « nu mai pot ».

                Mă las în jos, de-a lungul peretelui, mă simt rău. Parcă închid ochii. Mă târăsc până după colţ, unde dau de o altă fundătură. Peretele lateral se prelungeşte. O văd pe R., ghemuită ca şi mine, plângând. Plânge încet. Când mă uit încă o dată, văd că este cineva între noi, o fată cunoscută, care-i pune şi ea mâna pe spate şi încearcă să o consoleze. R. stă cu braţele pe genunchi, cu palmele în lateral, orientate în sus. Eu n-ajung la ea – între noi e fata aia. Reuşesc să o ţin de mână. Cu cealaltă o mângâi pe păr

                Se schimbă decorul şi caut în continuare sacoşa aia.Mi s-au amestecat în minte scenele, dar nu ştiu unde – acasă la proful ăla sau la mine acasa? – oricum, o gasesc pe un hol dintr-un apartament, lângă un dulap. 

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Noiembrie 30, 2007 9:23 am

    mie nu mi-e clar din visul asta altceva decat de ce durand, pt ca mandala poate fi limpezita considerabil in mintea lenesa a cititorului prin grila structurilor antropolgice ale imaginarului 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: