Skip to content

vis 1 iunie 2003

Noiembrie 15, 2007

Din 2001 (16 ani) până în 2004 (19 ani) am ţinut un jurnal fragmentar de vise. Trecând peste psihaliza de rigoare la care le-am supus într-un exces de „autocunoaştere”, speram, la vremea aceea, să le folosesc cumva în varianta lor scripturală. Nu cred că acest lucru se va întâmpla (cu excepţia celor câteva secvenţe care au apărut deja în „Mandala”), aşă că m-am gândit să postez câteva dintre ele – cele nu foarte personale, din punctul meu de vedere. Evident, toate sunt foarte intime prin simpla lor ipostază de vise. Le voi posta exact în forma lor iniţială, aşa cum au fost scrise în „dimineaţa de după”.

***

Auschwitz

Eram într-un fel de Auschwitz, un fel lagăr care era plasat la mine în sufragerie. O femeie era cea care comanda. Eram terorizaţi cu toţii, ne era foarte frică. Noi stăteam pe recamierul din sufragerie şi aveam dimensiunile unor păpuşi. Eram minusculi. Însă femeia avea dimensiunile unui om normal. Eram un grup format din maxim 8-10 persoane şi stăteam în mijlocul recamierului. Femeia ne dădea porunci, ţipa la noi, iar noi eram foarte speriaţi. Între timp au sosit alte persoane. Fiecare dintre ele au fost tăiate în două, ca un lucru foarte firesc. Apoi au fost separate – primele jumătăţi ale persoanelor au fost aşezate pe un scaun, lângă recamierul nostru (însă în raport cu noi, erau destul de departe, datorită dimensiunilor deformate). Celelalte jumătăţi au fost puse în cealaltă parte a recamierului, pe hol, la telefon (erau şi mai departe, de-abia îi vedeam). Apoi, femeia asta ne-a dat grupului nostru şi grupului scaun nişte foi cu texte. Trebuia să ne concentrăm şi să scoatem ideile principale, apoi să răspundem la întrebările ei. Mie îmi fugeau ochii pe foaie, nici nu puteam să citesc, darămite să înţeleg ceva. Tuturor ne era foarte frică în continuare. Femeia s-a dus la grupul de pe scaun şi… le-a pus nişte întrebări din text. Ăştia nu ştiau ce să răspundă, tăceau, se bâlbâiau, tremurau, spuneau că nu ştiu. Atunci femeia le-a spus că îi va face să răspundă. S-a dus pe hol şi a băgat într-o pungă de plastic jumătăţile celor de pe scaun. Ăştia înlemniseră, le dădeau lacrimile. Apoi femeia s-a dus pe holul blocului, la gunoi. Şi, de-acolo, de la etajul 7, a început să arunce rând pe rând toate jumătăţile, în gol, pe tubul de gunoi. Acum, jumătăţile aruncate păreau nişte pisici foarte mici. Oricum, eu ştiam că punga în care îi ţinuse era gri şi ne-transparentă, mată. Noi stăteam pe recamier şi auzeam atât de distinct mieunăturile, apoi căderea lor pe tubul de gunoi. Se auzea perfect momentul în care jumătăţile astea se loveau de tubul de fier. Îngheţasem de spaimă. Jumătăţile de pe scaun erau disperate. Dar noi nu vedeam decât ce urmează să se întâmple cu noi. Am început să citesc textul, mă chinuiam să înţeleg ceva. Eram foarte foarte speriată. Număram bufniturile înfundate care se auzeau de la tomberon.  

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. Noiembrie 16, 2007 10:28 am

    aveam şi io un caiet de vise, pe care le scriam imediat după ce mă trezeam. mi l-au furat cînd mi s-a furat şi o bucată din teza de doctorat, şi cîteva caiete de poezie, proză, tot ce scrisesem în 2 ani de doctorat plus banii + documentele etc. cel mai tare mi-a părut rău de acel caiet de vise. de atunci scriu muuuuuuuuuuuuuuuuul mai puţină poezie şi nu-mi mai însemn nici visele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: