Skip to content

Florina Zaharia – www.florina.reea.net (cronică apărută în „revista de marţi”)

Septembrie 30, 2007

www.florina.reea.net 

În peregrinările mele prin spaţiul virtual, accesând multiple link-uri până la a pierde ordinea şi numărul lor, am dat peste un site ingenios construit al poetei Florina Zaharia din Galaţi, recent publicată la editura Vinea cu cel de al patrulea volum – „nueuflorina (jurnalul lui)”. Ludicul se instalează din start, insinuant, încă de la nivelul design-ului paginii – întregul site nu este altceva decât un colaj de fotografii, texte şi inscripţii semidescifrabile scrijelite cu creta pe asfalt, în formă de şotron.   

Cifrele 1 şi 5 rămân pe poziţie, însă în locul celorlalte apar careuri multicolore în care sunt cuprinse diversele secţiuni ale site-ului: „eu” (autocaracterizare), „tu” (adresa de contact), „ei” (opiniile critice referitoare la volumele Florinei Zaharia), „cărţile” (fragmente din toate cele patru volume), „galerie” (fotografii), „manifestrup” (un fel de ars poetica rezultată în urma alipirii câtorva poezii independente).

„Goală pe străzi” (ed. Eminescu, 1998) este volumul de debut al Florinei Zaharia, scris într-o manieră ludic-textualistă, cu inserţii biografice şi jocuri de cuvinte, cu procedee de ars combinatoria şi referiri bibliografice. „Poezia”, cu toate faţetele ei, devine un personaj autonom în textele Florinei, raportându-se întotdeauna la elementele concrete ale existenţei, la palpabilitatea şi consistenţa trupului, a cărnii. Această relaţie abstract-concret este explorată din aceeaşi perspectivă a ludicului, uneori a ironiei, antrenând imanentizarea Poeziei, transpunerea ei în materie. Este vorba, în termenii autoarei, de „poezia lipită pe bărbaţi”, de poezia care intră în carne, care cere un trup, o manifestare. În continuare, actul poetic este echivalat actului erotic, sublimarea fiind atinsă în momentul în care „mă înmulţesc şi mă posed// când scriu se aruncă din mine o hârtie-n orgasm/ şi-atunci îmi pun vorbuliţele pe dinăuntru/ să mă controleze inventarieze” (rujul). Nu poate fi ignorată o asemănare cu poezia exhibiţionistă şi textualistă a Rodicăi Draghincescu din „Fiecare avem sub pat nişte fotografii de care ne este ruşine” (ed. Marineasa, Timişoara, 1995). În final, dincolo de înşiruirile de metafore aparent fără nici o legătură (aproape ca într-un dicteu automat) din „picior peste picior (jurnal cu bărbaţi)”, dincolo de unele imagini prea puţin relevante, un balast textual care ar fi putut fi înlăturat cu uşurinţă, rămâne de remarcat demersul poetei de a re-construi sensul cuvintelor prin alăturarea/elidarea unor sintagme/grupuri de litere: „cearşafetele”, „autoareaşaşipedincolo”, „loculdintine”, „tupanliviupopescuiaruuuuuulicibeldeanu”.

Cel de al doilea volum, intitulat „possssssster” (sper că am scris bine, cu şapte „s”), a apărut la editura Prier (Drobeta Turnu Severin, 1999): „pansează-mă numai aşa pot să intru în mine/ el spune că se îngrozeşte când îmi separă trupul de literă/ că vai nu rezistă o să se ducă atât de tânără/ îl contrazic. în comparaţie cu poezia mea eu sunt mâna/ care-şi muşcă degetele/ sunt mult mai rea decât scrisul meu” (dinflorinaînflorina). Acelaşi motiv al poeziei-trup, al trupului-poezie, la care se adaugă dedublarea, sciziunea profundă şi dramatică a fiinţei care se supune (sau este supusă de forţe interioare) actului scriptural: „în fiica mea e mai cald/ ea poartă înăuntru pântecul meu/ s-o auzi cum îşi dezgoleşte sângele/ în beregata mea (…)// dinăuntrul placentei o privesc/ cum îşi pune pe moaţe bărbaţii/ iar de şira spinării îmi lipeşte afiş/ cu singurătatea ei” (poem din fiica mea). Ironia se accentuează, jocurile textuale sunt în general aceleaşi ca în „goală pe străzi”: „scrisoare deschisă către toţi prieteniineprietenii despre ultimele ştirinoutăţirochii mai nou am nişte mâini fine palmolive am paznic zidit la genunchi. boala în care zac de deja o trenă a inimii. contaminată de forme din mine curge trotuarul un tunel de spirale” – ştiri noutăţi rochii. Singura diferenţă notabilă este, cum am mai spus, acutizarea trăirilor prin intermediul scindării interioare.

Urmează, la editura Cartea Românească, volumul „alextandru (manuscris de mângâiat)” (Bucureşti, 2001), în care poezia este negată iar experienţele personale se despart încet-încet de procesul scriptural: „(jurnal în care spun că poezia e duşmanul meu şi într-o zi/ una din noi va muri)/ mi-am păstrat moartea la un loc cu iubirea/ încălecate/ colege de trup/ fiecare sugând din mine puiul de suflet// făceam loc la toate ustensilele de împins moartea/ cât mai adânc în mine/ m-am pus pe acelaşi raft cu ea pe acelaşi praf// n-am crezut că fără mine mai pot scriu şi nici nu scriu” (confidentrup). Eul scriptural se neagă pe sine, pentru ca eul existenţial să-şi facă loc printre „fâşii fâşii fâşii”, încercând să capteze autenticitatea experienţelor, undeva la limita fragilă dintre Eros şi Thanatos. Trecerea de la scriptural la existenţial, pendularea între cele două regimuri ontologice, este în mod semnificativ tragică, iar însemnele morţii, ale suferinţei, ale trecutului reprimat devin topoi caracteristici ai textelor din acest volum. Prin unele poeme din „alextandru”, Florina Zaharia depăşeşte textualismul anilor ’90, apropiindu-se foarte mult de organicitatea viziunii din poezia actuală.

Ultimul volum este cel lansat la editura Vinea – „nueuflorina (jurnalul lui)” (Bucureşti, 2004). Deşi nu se deosebeşte substanţial de celelalte, se remarcă unele schimbări, în primul rând atenuarea jocurilor de cuvinte. Poezia Florinei Zaharia nu poate fi în întregime gravă, ci se desfăşoară  (cu o intensitate redusă faţă de celelalte volume) în acelaşi registru ludic-parodic, începând cu cartea de identitatea („aici pot să las bluza descheiată să alunece să vedeţi cum pielea se zgârie cu ce vrea ea în construirea de sine”) în care sunt descrise cu minuţiozitate toate detaliile corpului şi ale camerei („aici am aluniţa iar sub ea e semnul meu preferat:/ un cuvinţel înfipt într-o mărgea// iar pata asta/ ţesătură între scris şi un cordon înflorit/ e rochia pe care o port azi”). Pe de o parte, discursul este naiv, sentimentalist, excesiv de liric şi pueril, pe de altă parte încearcă să fie grav, cu implicaţii profunde, aproape dramatice: „el este singurătatea care cade din mine şi nu mă mai apără de nimic/ eu uit să-l privesc pentru că îmi şterg ochii cu el/ şi lacrima îl înveleşte perfect/ el mă ascunde sub degetul mic eu intru în inimă” (vreau să gust. de aceea voi stârni lovitura). Este vorba, evident, de procesul dedublării, prezent încă din textele celui de al doilea volum (intenţia sciziunii e, de altfel, insinuată şi de titlul „nueuflorina”).

            Parcurgerea fragmentelor din volumele Florinei Zaharia ne-a dezvăluit un fel de drum iniţiatic întru Poezie, o călătorie spre acea „Mecca” mult visată de toţi poeţii şi pe care autoarea noastră vrea, bineînţeles, să o găsească. Nu suntem prea siguri că a găsit-o, însă drumul ales este cu siguranţă unul care ar putea-o călăuzi într-acolo…

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: