Skip to content

Octavian Soviany – Cartea supliciilor (cronică apărută în revista „Luceafărul”)

Septembrie 22, 2007

Fără încrâncenările Elenei Vlădăreanu, dar şi fără ingenuităţile Mirunei Vlada, Oana Cătălina Ninu scrie o poezie a visceralităţii în suferinţă, vorbeşte despre bolile celulelor si ale ţesuturilor, alcătuieşte „fişe clinice” şi „dosare de observaţie” unde sunt înregistrate mizeriile fibrei organice în care s-au concentrat parcă germenii tuturor maladiilor. Ca şi Elena Vlădăreanu, autoarea Mandalei transcrie astfel spasmurile unei corporalităţi maligne, ce „metastaziaza” ca un ţesut canceros, dispune de o stranie putere germinativă cu semn negativ, care face cu putinţă metamorfozele monstruoase: „carnea mea e albă şi păroasă a ta e doar alba a portocalei e roşie şi e carne/pieliţa mea am întors-o pe dos e ca o scufie de păstârnac din care ies fire mari/si greţoase ca ultima mea coafura cărare pe mijloc şi şuviţe linse pe faţă/ruj strident şi degete neastâmpărate scormonindu-mi in trup/nasul meu se dilată de-o palma in curând va naşte pieliţa s-a rupt inegal/mi-o lipesc cu sânge de burtă in curând va naşte nasul se bosumflă şi-şi mângâie/copilul respir şi plodul se trage înapoi corpul lui îmi stă in gât şi el mă loveşte cu pumnii” (Mandala 5). Această materie maladivă devine, în poemul Mandala obiectul unei paradoxale fixaţii, ea dezgustă, dar si fascinează, declanşează mecanismul pornirilor autoagresive, iar textele Oanei Ninu capătă acum aerul unor lecţii de chirurgie sau par desprinse din paginile unui manual de tortură medieval: „Nu mai ştiu să scriu mi-am rupt mâinile şi le-am lipit de oglindă în loc de rame/am înnodat venele aproape de tavan m-am strecurat sub picioarele tale in urma mea/cocoloaşe de hârtie dâre sângerii secreţii închegate/mă târăsc pe burtă să-mi ucid viermii intestinali mă împing in coate înghit pietre/şerpii mă disecă pe dinăuntru miros a coji de portocală pântecele mi-e găurit de/sute de ace groase ruginite mă tăvălesc pe cuie îmi sărut burta o scuip dau cu pumnii in ea” (Mandala 4). Autoagresivitatea are, in asemenea poeme, aspectul unui act gratuit, ţine de manifestările unei fiinţe absurde, agonice, aproape beckettiene, bântuite de o paroxistică ură de sine, care coexistă însă, paradoxal, cu reveria narcisiacă. Pulsiunea erotică e fixată asupra „imaginii din oglindă”, a dublului, astfel încât autosupliciul se transformă in act amoros, iar autoarea transcrie stări schizoide, pe parcursul cărora actantul liric se dedublează, devine o „ea” care fascinează erotic: „poza ta in sepia mon amour e un fum in jurul gleznelor mele subţiri/pe patul de spital mă gândesc la zilele când nu mă vad si nu te văd/ca şoricioaica oarbă ce roade căpăţânile puilor apoi moare cu labele în sus şi burta lăsată/spasmul ei e spasmul nostru strâns nedislocat într-o după-amiază ploioasă/de care nici nu-ţi mai aduci aminte după ce treci de colţul blocului la braţ cu părinţii tăi/şi bolile de familie mă fac covrig sub pătura uite, aici intre calorifer si pat mi-ai spus ca mă iubeşti/când mă întind pe jos sa mă rog găsesc fire blonde împănate-n covor/şi-mi vine să vomit şi s-o dau dracului de viaţă/inelul pe care îl port in deget are diametrul vaginului tău” (Mandala 16). Se ajunge astfel la criza identităţii sexuale, iar ego-ul apare in ipostaza unui „cvasi”, a „fetei-băiat” care oscilează intre homo si hetero sexualitate, e atrasă de un partener cu sexul la fel de incert, care nu este însă decât propriul său reflex specular (textual), iar copulaţia e substituita prin textualizare, odată cu evocarea „materiilor” scripturale si a instrumentelor de inscripţionat: „noi nu am fost un androgin noi am fost o femeie şi crăpam pietrele cu pântecele/în fiecare noapte ne visam burta pe dinăuntru treceam buricele degetelor peste/amprentele imprimate pe pereţi atunci ştiam că ne cheamă ana/şi că ne cheamă de dincolo să decupăm figurine de hârtie/era muncă de ghetou/să fac lanţuri să te prind de mine să lipesc verigile cu scuipat/să-ţi scriu fiţuici pe trup sa nu mă uiţi am un singur ochi de sticlă de care te lipeşti toată/curbându-te strivindu-ţi pântecele de zid ca-ntr-un/ritual al ochilor umflaţi” (Mandala 17). „Fuga de feminitate”, exorcizarea umorilor feminine şi a corporalităţii maligne devine astfel miza actului poetic, prin care femeia reală e înlocuita prin „femeia inscripţionată”.El are însă caracterul unei vivisecţii,presupune scormonirea nemiloasă a fibrelor şi a ţesuturilor, e o autotortură aproape cu neputinţă de îndurat, astfel încât privirea introspectivă, care scormoneşte ca un bisturiu in profunzimea plasmei organice cunoaşte momente de relaxare, deplasându-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralităţii in criză la filmul cotidianului. Acum, Oana Cătălina Ninu abordează reportajul autenticist, care capătă însă aspectul „picturilor metafizice”, unde realul e „textualizat”, realcătuit, devenind suportul reveriei thanatice, căci poeta descrie „cetăţi ale morţilor”, evocă ritualuri funerare groteşti sau sortilegii sanguinare: „babele chioare îmbrâncindu-şi colivele pentru soldaţii lor roşii/morţi la datorie la darabalele atârnându-le cuminte intre pulpe toaca lucioasa/ciocăniturile ei ca pişcăturile dese si rapide pe picioare/sfântul altar se crăcănează drept pe mijloc ţeasta ţi se crăcănează drept pe mijloc/nu poţi nici măcar să arunci mâncarea uitată cu zilele in frigider/sau resturile de carne moartă uitate cu săptămânile în tine/strângi din dinţi strângi rahatul din faţa uşii aprinzi lumânări pentru morţi pentru vii/ungi tocul uşii cu sânge cald de miel” (Nu e timpul, fato 1 ). Locul scenelor de autosupliciu e luat aici de frisonarea thanatică, de teroarea extincţiei („nu trebuie nu trebuie nicidecum sa adormi/noaptea asta poţi sa te sufoci si sa mori in somn fără măcar să ştii”) sau de pulsiunile suicidale („fac semn pe burta număr striaţiile luminii pe lama verde a cuţitului/in apa caldă nu simţi tăietura e ca atunci când cineva îţi toarnă ulei încins pe corp”). Poeta are sentimentul senectuţii precoce, e copleşita de trivialitatea propriilor sale acte fiziologice, viaţa a devenit „sfârşit continuu” (ca la Bacovia), iar poemele Oanei Ninu transcriu acum tribulaţiile unor marionete umanoide, a căror existenta se reduce la simple gesturi mecanice:”sunt un copil bătrân copile, şi bătrâneţea e dată de la dumnezeu am mereu buzele umflate/învineţite de la pastile si plâns mă joc cu marginile cămăşii mele de copil handicapat unghiile/tale mi-au rămas in carne si asta mă d o a r e mai mult decât orice altceva//dar mirosul asta de sex umezit apă de ploaie şi lacrimi/mi s-a întipărit obsesiv pe limba îmi privesc vârfurile pantofilor pline de noroi/si mă simt o păpuşă veche de cârpă cu maţele scoase-n afară” (Nu e timpul, fato 7). Scrisul devine hemoragic, e o emisiune de sânge „imund”, expresia unei feminităţi ancestrale, care si-a epuizat toate rezervele de vitalitate: „azi mi s-a scurs sânge negru din burtă un şuvoi ca o sfoară cu noduri/pe care o deşir la nesfârşit până ce fac bătături în palmă şi scriu ca să uit ca nu trăiesc/pe pereţi desenez linii neregulate lucrez cu un cuţit în placentă e linişte şi mai simt/pe sub unghii dendritele mamei bătrâne şi trupul ei încreţit scurgându-se-n mine/ca-ntr-o canalizare” (Nu e timpul,fato 10). Mai convingătoare in asemenea poetizări decât in versul – uşor căutat si uşor calofil al Mandalelor – Oana Cătălina Ninu ne oferă astfel varianta in cheie „sângeroasă” a „poemului extrauterin”, transpune în scene de autoerotism cu tulburi si stranii explozii de sadism (sexual si textual totodată) obsesia „ieşirii din feminitate” pe care o împărtăşeşte cu colegele ei de promoţie. Nota ei de originalitate trebuie căutata mai ales in sarabandele de imagini, care au uneori luxurianţa malignă a ţesuturilor bolnave, într-un anume barochism al expresiei, sus! care cultivă (aşa cum se întâmpla şi la Miruna Vlada) stridentul si ostentativul.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: