Skip to content

Bogdan Suceavă – Bunicul s-a întors la franceză (cronică apărută în Revista de marţi)

August 27, 2007

E-BOOK: Bogdan Suceavă – “Bunicul s-a întors la franceză: istorii” 

pic-132.jpg       

Bunicul s-a întors la franceză 

„«Cred că n-o să începi să-mi vorbeşti aici», spuse ea cu voce stinsă. «Cred că ai nişte limite»”. În acest fel debutează prima povestire a lui Bogdan Suceavă din ultimul său volum – „Bunicul s-a întors la franceză: istorii” (Editura T, 2003). Şi paradoxul scrierilor sale pare a fi tocmai acesta – suntem convinşi că există nişte limite, pentru ca în final această certitudine să ne fie în mod profund zdruncinată. Pe măsură ce textul se elaborează, nu există aproape nici un indiciu ce ar putea sugera periclitarea ordinii cunoscute, cotidiene, de către forţele obscur-iraţionale. Dimpotrivă, în majoritatea „istoriilor”, totul decurge într-o legalitate perfectă, axată pe „detaliul semnificativ, pe amănuntul care poate împlini un portret ori fixa un contrapunct”, după cum subliniază Liviu Antonesei în prefaţa sa declarat subiectivă („Un fel de prefaţă la o carte de povestiri care mi-a plăcut foarte mult”).

Detaliul semnificativ poate fi cubul Rubick, ale cărui piese nu se interschimbă doar pentru a forma suprafeţe colorate în mod unic, ci chiar permutează, transformă întreaga existenţă a celui care le pune în acţiune (Povestea cubului Rubick). Sau poate fi tulburătorul parfum de guave al unei femei care a rămas întotdeauna altceva decât ceea ce ar trebui să fie, obsesie fixă a bărbatului care se poartă cu ea doar ca amic (Lumea ta, rock şi parfum de guave). Poate fi, pe de altă parte, reportajul unui atentat de pe 14 aprilie 2006, şi care, fiind formulat într-o măsură necorespunzătoare intereselor sus-puse, antrenează răpirea şi ameninţarea cu moartea a corespondentului TV (Descompunerea patriei în particule elementare).

Istoria care dă titlul volumului ar trebui să ne ofere cheia lecturii. Este povestea unui bătrân în vârstă de 80 de ani care ţine cu tot dinadinsul „să-şi salveze onoarea” prin relatarea cât mai amănunţită a evenimentelor reale la care a participat în anii ’40-’50, în tinereţea sa. Actul spunerii (dicendi) dobândeşte valoarea unui demers catarctic, purificator şi recuperator în acelaşi timp, pentru că pe de o parte bătrânul se eliberează de pulsiunile latente, depozitate în inconştient, iar pe de altă parte îşi construieşte o nouă realitate, compensativă, care este şi nu este cea din închipuirea lui. Autoclaustrarea sa în mansardă este simbolic echivalentă cu închiderea în turnul de fildeş al creaţiei artistice, povestirea amplificându-şi sensurile iniţiale spre demistificarea clişeelor, a procedeelor literare „uzate”.

Bătrânul dactilografiază cu obstinaţie cele 900 de pagini ale manuscrisului şi le predă unui editor care, pentru a scăpa de el, îi spune că asemenea opere complexe nu pot fi publicate decât într-o limbă de largă circulaţie cum este franceza. În paranteză fie spus, franceza nu mai reprezintă, la momentul actual, prima limbă de nivel internaţional. Dacă ideea în sine (a editării textului într-o altă limbă foarte cunoscută) nu i-a dat de gândit bătrânului octogenar, poate că precizarea mediumului lingvistic – franceza – ar fi trebuit cu adevărat să-l pună pe gânduri: „«Dar omul e deştept, e deştept! A înţeles că problema colonelului Vişoianu se adresează unui public de statură europeană! » «Stai puţin. Poate a glumit. Poate a vrut doar să scape de insistenţele tale. » «Nimeni, dragul meu, nu glumeşte cu aşa ceva»”, conchide bunicul adresându-i-se nepotului Matei.

Pe de altă parte, franceza aparţine acelei lumi dispărute, a cărei disoluţie intrinsecă bătrânul nu poate (sau nu vrea!) cu nici un chip să o observe. De altfel, mărturiseşte el, „am ştiut foarte bine franceză în tinereţe”. Între vremurile trecute (vârsta de aur, paradiziacă, a oricărei tinereţi) şi limba franceză se instituie un raport de interdependenţă, marcând o dată în plus caracterul de déjà vu/déjà lu al istoriei colonelului Vişoianu şi a luptei anticomuniste.

Un amănunt semnificativ poate fi faptul că povestirea se desfăşoară pe aceeaşi stradă Mântuleasa, ca în nuvela lui Eliade. O simplă coincidenţă? Aparent nu există nici o legătură între cele două texte. Însă la o lectură atentă, din prisma unghiului demistificator pe care îl adoptă cu bună ştiinţă Bogdan Suceavă, întrevedem intertextul eliadesc. Asemenea lui Fărâmă, bătrânul narează (deopotrivă în registrul oral şi în cel scriptural) nişte fapte considerate exemplare, o realitate deformată, care dobândeşte statutul de irealitate şi la care oamenii societăţii actuale nu au acces. Pentru profani, „eterna reîntoarcere” este o simplă utopie, nimeni nu este interesat de recuperarea timpului pierdut, nu se mai crede nici măcar în posibilitatea actului prin cuvânt (spunerea sau scrierea, altădată substanţial echivalente Logosului divin) de a revifica o lume de mult uitată. Dacă în nuvela lui Eliade sacrul se camufla în mod necesar şi subtil în textura profanului, în istoria lui Bogdan Suceavă, ceea ce bătrânul „întors la franceză” consideră a fi sacru, este luat peste picior, caricat, destructurat. Bătrânelul care vociferează în parc, pentru cine are răbdare să-l asculte, despre aceeaşi istorie a colonelului Vişoianu, nu este decât un smintit, un decrepit purtat în braţe de nepotul său pentru a nu deranja ordinea publică. Nici un subtext, nici o transgresare către o semnificaţie de adâncime.

Textele lui Bogdan Suceavă trebuie citite aşa cum sunt, dar în acelaşi timp aşa cum nu sunt. Sunt nişte istorii, adică nişte relatări ale unor fapte reale, plauzibile, verosimile. Nu sunt, însă, „feliile de viaţă” ale realiştilor, deoarece, paradoxal, tocmai istoria este cea care conţine un grad avansat de ficţiune. Sunt, prin problematica pe care arta narativă o instituie, nişte modele implicite, complexe, desenate după acelaşi şablon al literaturii actuale care, deşi nu îşi mai propune (asemenea modernilor) să fie autoreflexivă, dobândeşte acest caracter tocmai prin oglindirea inversă a actului scriptural.

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: