Skip to content

cronică la volumul „pe bune/pe invers” (Adrian Schiop) – apărută în Propaganda

Iulie 23, 2007

pe_bune.jpg

Despre cum să zici că eşti pe invers

 „Dar ce poveste e asta în care nu se întâmplă nimic şi care, la urma urmei, se termină înainte chiar de a fi început?” se întreabă băieţii lui Adrian Schiop, undeva pe la sfârşitul cărţii „pe bune / pe invers” (ed. Polirom, Iaşi, 2004). Şi chiar aşa pare să fie – în romanul ăsta nu se întâmplă nimic, nu există nici un fir narativ, ci doar nenumărate poveşti, povestite, la rândul lor, de un narator care se dă drept homosexual. Însă cititorul e avertizat de la început că homosexualitatea personajului-narator e una „virtuală”, „fără experienţe”, şi care „se petrece inside, în interiorul marelui meu creier”. Psihanaliştii ne-ar spune că, de obicei, pulsiunile homosexuale sunt reprimate de cei care le resimt – şi de aici o primă miză în romanul lui Adrian Schiop – demontarea clişeelor, contrazicerea lor. Simt că sunt pe invers deşi nimic nu arată lucrul ăsta.

 Pe de altă parte, însuşi titlul romanului poate să inducă pe oricine în eroare. Dar ar putea fi tot atât de bine o metodă eficientă, puţin teribilistă, de acaparare a cititorului interesat, în ultima vreme, numai de ceea ce este şocant, bizar, ieşit din comun. Amatorul de obscenităţi sau de dezvăluiri extraordinare va fi cu siguranţă dezamăgit. „pe bune / pe invers” este o ficţiune despre cum să scrii/să faci/să imaginezi o ficţiune, o carte despre nişte băieţi care îşi petrec timpul povestind şi delirând încontinuu.

În acest sens, „pe bune” pare să sugereze că totul este real, autentic, necontrafăcut. Însă Şchiop desface încă un clişeu – de data aceasta aparţinând tehnicilor şi mentalităţilor literare – autenticitatea este pe de o parte negată, în timp ce pe de altă parte suntem asiguraţi la fiecare pas că totul este „pe bune”. Deşi pretenţia tuturor autorilor mai tineri sau mai puţin tineri este de a scrie autentic, Schiop mărturiseşte într-un subsol de pagină că „textul de faţă nu e o relatare pe bune, ci rescrierea unei relatări pe bune”. În definitiv, esenţială în romanul lui Schiop este tocmai această glisare, continua pendulare între cele două perspective narative – a naratorului de 26 de ani care a vrut să scrie o „relatare pe bune” şi a aceluiaşi narator care, la 30 de ani, rescrie povestirea înscriind-o astfel în ficţiune. „pe invers”, în opoziţie cu „pe bune” din titlu ar putea semnifica (independent de subiectul romanului) şi încercarea scriitorului de a depăşi (prin negare sau pastişare) poncifele bătătorite ale literaturii.  

Textul lui Schiop se vrea încă din primele pagini un fel de text-manifest, în sensul că sunt precizate (în note de subsol care amintesc de „Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu sau chiar direct şi nedisimulat în corpul textului) intenţiile auctoriale şi procedeele scripturale. Nici un mister, totul este „pe faţă”, Schiop ne dezvăluie fără menajamente – „textul meu devine aproape ficţional: tonul e contrafăcut, iar aserţiunile, deşi se referă la fapte reale, sunt in a way simulate”. Naratorul poartă numele scriitorului (Schiop) şi spune la un moment dat: „discutam cu Mircea şi îi împrăştiam planurile mele grandioase vizavi de text şi îi spuneam că m-am gândit la o formulă prin care să-mi introduc şi prietenii în povestire, «îţi dai seama, ficţiune pură şi dură, indeterminare spaţială, vag de parabolă, şi, deodată, stupoare, tone de concret, puzderie de oameni reali introduşi aşa deodată, puţind a realitate pe bune»”.

În prefaţa volumului, Costi Rogozanu („Schiop n-are gusturi rele”) consideră că romanul face parte din „literatura de atitudine”, o literatură al cărei scriitor „trebuie să aibă o fină intuiţie a modelelor (de la muzică, la ideologie), trebuie să se situeze cumva în zona cool a culturii”. Pornind de aici, scopul evident este „violentarea tuturor prejudecăţilor despre cultura înaltă”. Însă nu este doar o „provocare adolescentină la o confruntare a gusturilor şi a experienţelor”. Sau este aşa pentru cititorul de nivel mediu, care parcurge cartea comparând realitatea în care trăieşte cu moda grunge sau hip-hop pe care o explorează personajele romanului. Dar pentru cititorul „specializat”, pentru lectorul interesat de procedee estetice, tehnici narative, „pe bune / pe invers” rămâne o carte despre cum să construieşti o ficţiune dintr-un minim material epic.  

Oamenii lui Schiop, posesori ai unei culturi înalte dar incapabile de a-i satisface atât concret cât şi spiritual, sunt de mai multe tipuri. Este, de exemplu, Minică, singurul care „şi-a deficţionalizat complet viaţa şi a ajuns să trăiască efectiv în realitate”. Mai este şi Ovidiu al cărui defect constă în faptul că „aplică la faze din viaţă grile de interpretare care merg numai pe cărţi”. Schiop naratorul face parte dintre aceia care, îngrozitor de timizi, au nevoie de grup ca suport. O mulţime de personaje, fiecare cu experienţele şi curiozităţile lui. Cu toţii aproape se „străduiesc” să construiască ficţiuni, să întemeieze lumi imaginare, compensatorii în raport cu realitatea degrada(n)tă. Naratorul chiar spune la un moment dat, în urma unei hoinăreli prin diverse camere de cămin: „nici măcar o discuţie nu s-a legat, cu atât mai puţin o ficţiune”. Şi, cu altă ocazie: „vroiam un text care să mă scoată complet din mine şi din spaţiul în care trăiam şi să mă bage într-o lume complet autonomă, o lume-beton, în halul ăla de bine sudată încât să nu ia apă nicăieri”.

Însă ceea ce salvează ficţiunea lui Schiop de căderea în derizoriu şi mai ales de monotonie este încercarea permanentă de a propune o ficţiune realităţii, dar şi invers, substituirea unei ficţiuni printr-un fapt real. Merită remarcat că intenţia scripturală există şi este, în esenţă, parodică – „vroiam să-mi fac numărul cu literatura pe bune”, declară la un moment dat naratorul. Ei bine, i-a cam ieşit… 

Anunțuri
3 comentarii leave one →
  1. elena permalink
    Decembrie 10, 2007 10:46 pm

    a iesit bine, a iesit altfel …un roman care ramane bine intiparit in memorie prin tocmai aceasta autenticitate pe care eu o vad mai ales la nivelul limbajului. nu e fictiune pura,este un roman autobiografic si de orientare sexuala as putea zice. din acest ultim punct de vedere autorul insala mult asteptarile cititorului dornic de senzational, de ceva interzis sau necunoscut

  2. mircea ancuta permalink
    August 1, 2008 10:25 am

    A fost pentru mine si cred ca si pentru ceilalti colegi ai mei cel mai tare si mai nonconformist profesor de romana si nu in ultimul rand un om k lumea.
    Va doresc toate cele bune si mult succes in continuare in tot ceea ce doriti sa realizati pe plan personal si profesional.
    Cartea ” pe bune/pe invers” mi se pare ceva inedit si original! Mult succes pe mai departe!

  3. Gheorghe permalink
    Noiembrie 17, 2008 5:07 pm

    Schiop scrie beton. Eu m am apucat de carte si n am putut s o las din mana pana n am terminat o; iar cand am terminat o, era cam pustiu. Am dat cartea catorva prieteni care nu stau neaparat cu capu-nfipt in codexuri dar citesc ca lumea si am ajuns la concluzia ca, clar, asteptam ca Schip sa se produca din nou. Excelent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: