Skip to content

Oana Ninu la Radio Cluj (Colocviul Tinerilor Scriitori)

Iulie 15, 2007

soft 

***

 te recunosc, eşti la fel de ratat ca şi mine

deşi hainele mele sunt mai scumpe

deşi venele tale sunt mai puternice

stâlpii de telegraf ne înnoadă frica undeva sus

unde şosetele ude se încreţesc în ciorchini  

deşi nimic nu poate fi între noi

nici măcar zidul de fier

în care îndrăgostiţii scobesc găuri cu acul

deşi de lucrurile care ne-ar putea lovi trebuie să ne apropiem brusc

deşi eşti obosit şi bătrân 

dragostea noastră n-ar fi decât îmbrăţişarea strâmbă

a doi handicapaţi

aşteptând ultimul autobuz

în ploaie 

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. Februarie 18, 2009 6:36 pm

    offfff… am trait asa ceva! si oricat incerc sa imi risipesc jena sau exasperarea „ce a fost in capul meu?” cand ma uit in urma, oricat imi spun ca iubind am daruit chiar daca nu am primit mai nimic , concluzia „doi handicapaţi

    aşteptând ultimul autobuz

    în ploaie

    mi se potriveste perfect.

    macar eu am renuntat sa mai astept autobuzul, metaforic vorbind, si am plecat pe jos…

    nu regret ca am plecat, dar nu imi iese din cap cat timp am putut sa pierd „in ploiaie” ca sa incerc sa compensez oboseala si batranetea sufleteasca a dumnealui…

    poezia asta mi-a aratat ma doare mai tare, in orgoliu 😀

  2. Februarie 18, 2009 6:37 pm

    *mi-a aratat UNDE ma doare mai tare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: