Şi, ca să nu uit, acum vreo două săptămâni a apărut în “Ziua” un fragment dintr-un (scurt) interviu pe care mi l-a luat Iolanda Malamen.  Îl puteţi citi AICI.

O fotografie destul de bizară făcută de Iulia Stoian (sau, cel puţin, mi se pare mie bizară, în sensul că nu mă prea recunosc). Dar intraţi pe www.iuliastoian.ro şi veţi găsi o groază de fotografii foarte artistice acolo. Nu vă spun decât nişte titluri de grupaje: “Îngerii au sex”, “Nu, tu nu eşti un lord”, “Moartea lui Rico”, “Eye contact”, “Mehmezii”.

După cum probabil aţi observat, am adăugat aici în dreapta şi rubrica de RSS prin Google Reader, acum puteţi vedea ce mai citesc de pe alte bloguri/site-uri. Şi chiar dacă nu scriu în fiecare zi pe blog, cu siguranţă voi recomanda (aproape) zilnic câte ceva de citit de prin alte părţi.

Sunt din nou la Constanţa, mâine iar la Bucureşti şi de săptămâna viitoare sper să reuşesc să inaugurez un fel de rubrică pe blog. Încă nu vă spun despre ce este vorba, că am mai multe posibile idei.

Cred că îl ştiam din 2000, dintr-o tabără de poezie la Poiana Pinului. Nu am făcut cunoştinţă atunci. Ştiam doar că la 17-18 ani deja câştigase premii de literatură şi participase la festivaluri în Germania. Printre noi cei de atunci, era un fenomen. Printre noi, cei de acum, continuă să fie un fenomen, dar de astă dată unul tragic.

M-a abordat prin iarna anului 2006-2007 pe messenger. Eram în Franţa şi am schimbat câteva cuvinte. Mi-a trimis volumul lui proaspăt apărut la vremea aceea (“acelaşi cer ce nu e”, Vinea, 2006) prin mail.

Ultima dată l-am văzut la Colocviul Tinerilor Scriitori de la Alba-Iulia. Era, în cea mai mare parte a timpului, într-o lume numai a lui. Şi poemul pe care l-a citit atunci se dovedeşte, acum, aproape apocaliptic: “vară de sfârşit de vară”…

Marele Lac

în acea seară

toate trupurile s-au învăluit

într-o imagine fără nici un fel de sunet

şi s-au ridicat

cu mult deasupra ferestrelor

şi tavanului

şi s-au dus care încotro

pe mine

trupul meu m-a adus din nou

pe malul Marelui Lac

eu aici voi rămâne

pentru că aici e răcoare

şi pentru că aici

limba pe care încă o mai vorbim

ne şopteşte

cu glasul limbii pe care încă o mai vorbim

(poem din volumul “acelaşi cer ce nu e”, Vinea, 2006)

Fotografia asta este, bineînţeles, de la San Sebastian, din octombrie 2006.

Dar mâine plec din Bucureşti, plec acasă, plec la mare, plec…

Am nevoie de plecări mai lungi de câteva zile.

Un lucru este sigur: dintotdeauna am urât vara

Am mai şters dintre blogurile inactive (de exemplu cele de pe yahoo 360, care se închid în câteva zile) şi am adăugat altele foarte noi. Dintre ele, vă recomand să aruncaţi un ochi pe următoarele (marca un cristian):

fonoteca - unde găsiţi înregistrări audio cu Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Livius Ciocârlie, Iulian Costache şi Carmen Muşat despre “Istoria critică”

fototeka – foto inedite mai vechi sau mai noi, cu scriitori

fără comentari – blog de interviuri; deocamdată găsiţi un chestionar cu Augustin Cupşa şi un interviu cu Stoian G. Bogdan

camera mobilă (sau videoteca) – scurte înregistrări video cu scriitori români

morţii mă-tii – pagini din romanul omonim (încă nepublicat) al lui un cristian

@ (foto: Bebe Pitei)  Oana Cătălina Ninu, Miruna Vlada, Răzvan Ţupa, Livia Roşca, Robert Mândroiu, Mugur Grosu, George Vasilievici în noiembrie 2005, la Colocviile revistei “Tomis”.

Dacă tot sunt pentru câteva zile la Constanţa şi dacă tot fac ordine prin vechile lucruri, am dat peste două cronici la “Mandala” pe care nu le-am postat pe blog (este vorba de două recenzii semnate de Constantin Abăluţă şi de Raluca Şerban).  În plus, am găsit cronica cenaclului “Euridice”, la care am citit în clasa a unsprezecea, alături de Petre Stoica. Le postez pe toate trei aici, pentru ca inventarul să fie cât mai complet.

M-am gândit să pun şi o poză foarte recentă cu Gody, motanul meu birmanez de aproape 9 ani. Aici e foarte alintat şi somnoros. Cred că a stat în aceeaşi poziţie cu orele … sau l-a prins şi pe el răceala ca şi pe mine, din senin

Nici dacă aş face un maxim efort de memorie, nu mi-aş putea aminti de unde am imaginea asta, prezentă în calculatorul meu de mai bine de 7 ani şi pe care am redescoperit-o aproape din greşeală. De fapt, alături de alte imagini şi documente din liceu, a făcut turul calculatoarelor mele: un Pentium III, primul calculator din 2000, de când am intrat la liceu (care i-a rămas mamei o vreme); un desktop Pentium IV din 2005, în al doilea semestru din anul I de facultate (în primul semestru, stăteam cu orele în net-cafe-ul de pe strada Academiei) – pe ăsta i l-am dat Danei, care şi-a luat şi ea laptop anul trecut, aşa că i l-a pasat mamei; laptopul actual Acer Aspire, deja depăşit pentru pretenţiile mele tehnologice, dar care mă însoţeşte de când am plecat în Franţa (septembrie 2006) şi până acum;

Nu ştiu dacă se vede foarte bine poza, dar eu sunt pisica aia din vârful casei care nu mai coboară deşi pericolul a trecut

Şi gata, s-au terminat chiar ieri sesiunile şi azi trebuia să mă plimb şi să merg prin magazine pentru că sunt ultimele zile de reduceri (cred), dar nu am apucat pentru că m-a tras curentul şi am stat toată ziua în pat. Poate că sunt prea obosită ca să mă simt în vacanţă şi oricum săptămâna viitoare lucrez şi de-abia dup-aia merg la Constanţa, iar când mă întorc reîncepe şcoala şi serviciul continuă. Aşa că stau cocoţată pe acoperiş şi nu vreau să mă dau, cu niciun chip, jos.

Altfel, Cristina a scris despre Judith Meszaros aici, e chiar foarte frumoasă cronicheta, aşa că it’s a must, please read it.

Acum mă duc să citesc la Galeria Montage, de la ora 19…

nu se întâmplă nimic nou nu intraţi în panică sunt în sesiune şi în concediu şi la bibliotecă începând de astăzi şi este atât de frumos încât nu aş mai vrea să se termine sesiunea asta ci doar să citesc şi să răsfoiesc albume de artă şi să fac conexiuni în cap şi să mă simt relaxată nu panicată cum eram săptămâna trecută de fapt totul e să nu faci scenarii dar e cam dificil pentru mine însă nu-i nimic data viitoare o să-mi iasă mai bine deocamdată nu am ce să vă scriu dar o să pun un anunţ cu nişte evenimente zilele astea în rest nimic public încerc să rămân în cap şi aş mai adăuga doar că era o vreme acum vreo şapte ani poate opt când ascultam omul cu şobolani şi şobolanul repeta “o să mă pun în cap / sper să mai încap” şi poate e cam lame dar melodia asta îmi place şi acum şi gata.

@ foto by un cristian, mai 2007, la puţin timp după întoarcerea din Franţa