Poate ne vedem…

Am tot vrut sa postez aici câteva texte din antologie și iată că s-a nimerit să fie pe 1 ianuarie Asta ar trebui să însemne că voi posta pe blog tot anul, lucru de care, evident, mă îndoiesc…

poate ne vedem – antologia ediției 2010 a taberei de la Săvârșin, featuring: Dumitru Bădița, Lavinia Braniște, Cristi Cotarcea, Cristina Ispas, Dan Mihuț, Daniel Rău, un cristian, Miki Vieru, V. Leac și subsemnata.

Și două poeme:

 

***

noaptea

un espresso latte în benzinăria de la marginea comunei

și tirurile negre pe drumul național la întoarcere

nimic altceva decât farurile gigantice lărgindu-ți pupilele

și noi

oameni arici cu pielea moale pe burtă

oameni plați cu fețele eviscerate cu carnea întoarsă pe dos

legănați de o tiribombă în sens invers

ascunși în norul de praf ca într-o scorbură

oameni cu aripi de libelule roșii și cu dinți puternici de șoareci

ne întoarcem unii spre alții

ne descleștăm fălcile

ne privim cu neîncredere

ca atunci pe deal la antene când am văzut bostanii cocoțați pe gard

și foarfeca de grădină și blana mistrețului plină de sânge

ca atunci când s-a făcut liniște brusc

și doar o sticlă de pet lovea ritmic scheletul metalic

și am înțeles

 

***

nu aştepţi decât să treacă

un somn forţat o coadă la poştă

tremurul din capul pieptului

sentimentul de vinovăţie

zilele identice şi sterile ca raţele împăiate

înşirate pe şifonier

stomacurile noastre tinere

ne-au ieşit deja pe gât

îmi muşc cu disperare braţul dar

sângele nu vrea să curgă

moartea s-a desenat în covorul

pe care călcăm cu frunţile goale 

și nu aștepți decât să treacă

dar până atunci până atunci

distanţa dintre umerii noştri lipiţi se umple de melci

ghemul din mijlocul camerei ne toarce singurătatea

şi singurătatea se deşiră sleită din noi

dacă m-aş putea mişca i-aş sparge capul cu piatra

ca unui şarpe

și nu aștepți decât să treacă

viaţa noastră – o uriaşă floare

de cactus japonez

și imaginea camerei goale

şi a părului ras acoperind strălucitor

patul