cărţi reciclate

2008 iulie 21

Ieri m-am întors din Vamă la Constanţa unde poposesc până miercuri (doar atât, pentru că miercuri şi joi lucrez) şi unde m-am îndurat să fac o selecţie mai mult sau mai puţin drastică a cărţilor din biblioteca mare (adică cea din sufragerie), deoarece raftul din camera mea geme de cele 500 şi ceva de cărţi (de fapt habar n-am câte mai sunt, până acum vreo doi ani le inventariam…).

Iată ce am descoperit spre marea mea surprindere (precizez că nu m-am mai atins de biblioteca mare de câţiva ani):

1. Mariana Marin – “Un război de o sută de ani” (Albatros, 1981) – mama mi-a mărturisit că probabil a primit cartea la pachet cu unul sau două romane pe care vroia să le cumpere; pe coperta a patra – o fotografie cu Mariana Marin foarte tânără purtând nişte ochelari imenşi (de tipul fund-de-borcan) care îi acoperă jumătate din faţă

2. Dana Dumitriu – “Sărbătorile răbdării”

3. Radu Beligan – “Luni, marţi, miercuri” – asta este pentru Cristi, că tot ne uitam la piese şi filme vechi româneşti cu Beligan sau cu Birlic

4. Titus Crişciu – “Naşterea zilei de azi” – un volum de interviuri cu întrebări absolut idioate/comuniste puse unor Ştefan Bănulescu, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Buşulenga, Cornel Ungureanu etc. + evident, o serie de obscuri. 1983

5. Iulius Preda – “Cinci ani dintr-o viaţă” (roman) – prezentarea de pe coperta a patra face toţi banii: “La 52 de ani, şamotorul de la uzinele “Vulcan”, bunicul Iulius Preda este elev în anul IV la Liceul de Filologie-Istorie nr. 1 din Bucureşti, secţia serală. El dă cu această proză o tulburătoare lucrare scrisă la acea materie care i-a fost mult timp numai şi numai potrivnică: VIAŢA. O face cu sete şi forţă, cu pumnul strâns pe condei, exact aşa cum se şi cuvenea unor ursitoare cu gura strâmbă”… cred că e prima carte pe care o să o răsfoiesc, că de citit nu ştiu dacă am răbdare :)

6. câteva almanahuri comuniste care sunt mult mai mişto decât cărţile pentru că au şi foarte multe poze :) am păstrat câteva pentru delectare…

În rest, cred că am selectat pentru aruncat cam o sută de cărţi, poate chiar mai multe…

Un răspuns leave one →
  1. 2008 august 28
    ovia permalink

    iulius preda este delicios. l-am v[zut. poate il şi citesc într-o zi. dar oare merită?
    dar cine este dana dumitriu?

Lasă un Răspuns

Notă: Poţi folosi XHTML de bază în comentariile tale. Adresa ta de email nu va fi niciodată făcută publică.

Abonează-te la acest flux de comentarii prin RSS