visul din clasa a VII-a, cu COPACUL (1999)

Eram într-o excursie cu colegii şi cu profesorii şi la un moment dat ne plimbam printr-un copac imens, printr-un cireş. Ne plimbam prin cireş ca pe un drum naţional. Apoi am ajuns într-o piramidă foarte mare şi foarte frumoasă, lucrată din aur, cu desene egiptene, cu tot felul de zeităţi ciudate. Piramda asta era şi un fel de biserică în acelaşi timp. Eu căutam cu disperare ceva, trebuia să găsesc un indiciu. Dar deodată pereţii piramidei s-au prăbuşit, au căzut pur şi simplu, s-au desfăcut din vârf. Cei patru pereţi s-au prăbuşit ca nişte plăci, direct, cu mare zgomot şi praf. M-am speriat teribil (a fost şi un fel de cutremur). Am mereu în minte imaginea aia a pereţilor ca nişte cărţi de joc. Şi m-am trezit în deşert, într-un fel de lagăr în care ne ţineau prizonieri nişte beduini. Era un loc îngrădit în mijlocul pustiului. Aveam paturi de fier, de campanie, dar nu aveam acoperiş, totul era în aer liber. Şi nici camere nu erau. Doar ziduri neregulate între care noi şi beduinii stăteam înghesuiţi. Împărţeam patul cu prietena mea cea mai bună. Şi beduinii executau câte un om în fiecare oră. Au omorât câţiva. Mi-era groaznic de frică. De la sentimentul de totalitate pe care îl aveam în piramidă, ajunsesem acum la cea mai cumplită groază. Când mi-a venit rândul, am reuşit să mă urc pe o motocicletă şi să trec prin zid, împreună cu prietena mea cea mai bună. În spate ne urmăreau beduinii. Apoi m-am trezit.