Oana Ninu – în căminul de pe strada siderurgiştilor

în căminul de pe strada siderurgiştilor pereţii au ochi roşii de miel

geamurile sunt întotdeauna de metal opac scrijelit de unghii şi de ţeste crăpate

azilul ăsta în care m-aţi închis e înconjurat de hristoşi din sârmă ghimpată

mă gândesc la tine şi depresia are nume de pene strivite de-a valma între dinţi

pe patul de fier îmi împreunez mâinile ca nişte sexe identice mi se despică limba

acum dumnezeu nu mai e decât o foaie de hârtie îmi storc câteva picături de sânge pe ea

Îl hrănesc cu trupul meu smulg carne din carnea mea aud

zăngănit de instrumente chirurgicale şi nu vreau să mă trezesc

să te văd chircită pe ciment lângă fereastră să încep să scriu cu caninii de sus înmuiaţi în cioburi

ascult apa de la duş îmi vine să râd prosteşte părul

mi-a crescut până sub fund şi te visez cheală înconjurată de câini

mi se dilată pielea capului cad frunzele adormim încolăciţi ca o pereche

de şerpi o mângâiem pe bunica pe păr o mângâiem ca pe un câine vagabond

schelălăind în gară lingând egrasia de pe zidurile wc-ului public

într-o zi îmi voi pierde minţile bunicii îi vor cădea dinţii de lapte

când trec pe lângă cimitir şi îmi duc mâna prin păr

mă trezesc cu un pumn de ghemotoace negre îmi frec ochii până când

încep să mă doară mă frig aşa de rău încât nu mai pot să mă opresc

privesc pe la balcoane cearşafurile întinse la uscat pătate în noaptea nunţii

văd cum mireasa îşi taie degetul mic iar copiii ies de-a dreptul ciungi şi scriu

cu mâna stângă cu mâna cu care altădată au cioplit în piatră până au dat de apă

îmi plim fustele pe străzile goale

poem din volumul Mandala(2005)

videobook 2007